print
Cancelaria de Stat colectează recomandările de îmbunătăţire a proiectului Strategiei Naţionale de Descentralizare
19.04.2011
8978 Accesări

S-a încheiat prima rundă de consultări publice a proiectului Strategiei Naţionale de Descentralizare. În cadrul întâlnirilor consultative, desfăşurate în perioada 4-15 aprilie curent, reprezentanţii administraţiei publice centrale şi locale de pe întreg teritoriul republicii au fost informaţi despre reforma care are menirea să consolideze autonomia locală şi au putut să-şi exprime opinia în vederea îmbunătăţirii documentului final al Strategiei.

O altă rundă de consultări, cu autorităţile administraţiei publice locale nou alese,   va urma în perioada lunilor iulie-august. Între timp, vor fi organizate un şir de dezbateri pe marginea proiectului cu societatea civilă, mediul academic şi ştiinţific. Sinteza tuturor propunerilor va fi analizată, iar recomandările parvenite vor fi înserate în proiectul final al Strategiei.

Vă amintim, că proiectul Strategiei este accesibil pe pagina oficială a Cancelariei de Stat, iar opiniile şi sugestiile pe marginea lui pot fi prezentate Direcţiei politici de descentralizare.

Scopul reformei de descentralizare este de a consolida capacitatea autorităţilor administraţiei publice locale şi de a îmbunătăţi managementul şi calitatea serviciilor publice prestate cetăţenilor, în mod deosebit păturilor vulnerabile.

În procesul de descentralizare şi consolidare a autonomiei locale, Guvernul R. Moldova este susţinut de Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată, implementat cu asistenţa PNUD, UN Women şi cu susţinerea financiară a Guvernului Suediei, precum şi de Consiliul Europei.

Copyright © 2021 Cancelaria de Stat a Republicii Moldova
Toate drepturile rezervate