Prima   Â»  EVENIMENTE   Â»  NaÅ£ionale » Locuitorii din Ruseni, EdineÅ£ au obÅ£inut acces la apă potabilă cu sprijinul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată

Locuitorii din Ruseni, Edineţ au obţinut acces la apă potabilă cu sprijinul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată

   
imprimare
11.12.2012   9015 Accesări  

Peste 50 familii din satul Ruseni, raionul Edineţ, au obţinut acces la apă potabilă graţie unui proiect de dezvoltare comunitară, implementat de locuitorii satului cu sprijinul Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată.

„Apa înseamnă viaţă. Acum, când avem ÅŸi noi apă la robinet, putem spune că trăim", au afirmat sătenii la evenimentul de lansare a sistemului renovat de aprovizionare cu apă. Satul Ruseni dispune de 4 fântâni arteziene, însă nici una dintre ele, la fel ca ÅŸi apeductul, nu mai funcÅ£ionează de mulÅ£i ani. Până a avea acces centralizat la apă, locuitorii o puteau folosi doar din fântâni. „Fântânile sunt foarte adânci, iar apa din ele este contraindicată pentru consum. Tocmai din acest motiv am insistat să aducem apă potabilă în sat ÅŸi am apelat la ajutorul donatorilor. Cu forÅ£ele proprii n-am fi reuÅŸit niciodată să rezolvăm problema", spune Tatiana Rusanovschi, primarul de Ruseni.

Cu asistenÅ£a Programului Comun de Dezvoltare Locală Integrată (PCDLI) a fost renovată o porÅ£iune a apeductulului local ÅŸi o fântână arteziană, oferind acces la apă potabilă pentru un sector al satului în care locuiesc aproximativ 50 de familii. „Ne-am concentrat atenÅ£ia asupra sectorului în care ponderea populaÅ£iei vulnerabile este mai mare. Deocamdată, cei rămaÅŸi fără apă vor face o înÅ£elegere cu locuitorii din zona deservită de fântâna arteziană renovată ÅŸi vor putea beneficia ÅŸi ei de acces la apă potabilă până când va fi renovat întregul sistem", a mai spus primarul de Ruseni.

Potrivit Olesei Cruc, manager în cadrul PCDLI, localitatea Ruseni este una din cele 100 de comunităţi Å£intă ale Programului selectate după criteriul vulnerabilităţii în baza indicatorilor de deprivare a ariilor mici. Pe lângă asistenÅ£a tehnică ÅŸi financiară pentru realizarea acestui proiect, Ruseni, la fel ca ÅŸi celelalte localităţi, a mai beneficiat de asistenÅ£a PCDLI în procesul de mobilizare comunitară pentru împuternicirea grupurilor vulnerabile ÅŸi pentru elaborarea strategiei de dezvoltare socio-economică printr-o abordare bazată pe respectarea drepturilor omului ÅŸi a egalităţii de gen. „Această abordare presupune participarea tuturor membrilor comunităţii în procesul de identificare a priorităţilor locale ÅŸi asigurarea unor beneficii egale de pe urma dezvoltării locale pentru toÅ£i membrii comunităţii, inclusiv grupurile vulnerabile", a mai spus Olesea Cruc.

Programul Comun de Dezvoltare Locală Integrată este implementat de Guvernul Republicii Moldova cu asistenţa Programului Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), Entităţii Naţiunilor Unite pentru Egalitatea de Gen şi Abilitarea Femeilor (UN Women) şi cu sprijinul financiar al Guvernului Suediei. Programul urmăreşte scopul de a asigura grupurilor vulnerabile beneficii egale de pe urma descentralizării şi dezvoltării locale.

 

               
Tel. +373 22 25 05 83
Fax  +373 22 25 05 81
Creat de
  Adresa:
Piaţa Marii Adunări Naţionale 1, Casa Guvernului, MD-2033 Chişinău, Republica Moldova
© 2026 Cancelaria de Stat a Republicii Moldova
Toate drepturile rezervate
  Total vizitatori: 3303552 |  ieri: 440 |  azi: 385 |  Online: 59
 
Abonare noutăţi